Lasa-mi frunza in veac s-o port
Caci tu te-neci in propria-ti toamna.
Si nu vreau sa ratez un minut al noptii-ntarziate,
Caci tu, toamna, vii agale,
Si-mi arunci mie pruncii tai,
Ca sa-ti simt si eu durerea.
Si surd iti cad frunzele din san.
Pentru ce sa-nvii din an in an?
Cand cu durere-ti arunci copiii,
Lasandu-i in galben, orfani.
Si te rog toamna, de-oi mai veni
Si raman copilul tau inca un an,
Anunta-ma din timp ca faci jale pe pamant,
Si ca-ti arunci copiii in mormant.
No comments:
Post a Comment