Wednesday, December 2, 2015

Imbatarea-n amurg

M-am imbatat cu voluptatea femeii iubite. Am stat s-am gandit ca nu as putea sa traiesc fara fiinta aceasta. Ca toata dragostea care am purtat-o altor femei a fost o joaca de copil. A fost ceva grotesc de-a dreptul. Imi permit a spune grotesc,pentru ca nimeni n-a putut sa ma determine a-i cauta buzele si mana. Mana ei fina,care emana arta prin fiecare por. Mana ei incomparabila si mirosul ei,mirosul care ma imbata de fiecare data. Parul ei brunet,ochii adanci si caprui,nu ma lasa sa o uit. Prin fiecare neintelegere,femeia aceasta imi arata ca doreste mai multa afectiune,eu,fiind incapabila sa-mi dau seama. M-am regasit de fiecare data cand de fapt m-am pierdut. Si in fiecare tramvai,schitam un zambet,spunandu-i numele. Femeia aceasta pe care o iubesc ma sugruma,si fara voia ei ,ma destrama si ma topeste pana la descompunerea finala. Si atunci ma regasesc. Ma regasesc in ale ei buze rosiatice, in palma ei care o afunda pe a mea,in zambetul ei care-mi ramane imprimat. Trairile-mi sunt strans legate de aceasta femeie,si de carnea-i moale si parfumata. O iubesc,iar vocea-mi tremura cand o spun. Pentru ca n-am iubit pe nimeni asa,si nu voi mai avea vreodata in viata,ocazia de a iubi,in adevaratul sens al cuvantului,iar nimeni nu va mai avea ocazia sa urce pe piedestal. Dar nimeni. O data cu plecarea ei,piedestalul va fi disipat.