-Trebuie sa fii tare bolnav,mi-a spus Mihai

Mi-am trecut privirea prin el,uitandu-ma in coltul din stanga a camerei vopsite complet alb. 

-Glumesti,nu? L-am intrebat inspaimantat

-Sa inseli nu e sanatos. Odata ce ai facut-o,ai pierdut conexiunea cu Universul si cu Planeta Retrograda. Toate legaturile care emanau in vid,s-au spulberat. 

-Sunt cel mai bolnav om pe care l-ai intalnit vreodata. Am iesit pe usa.

Mi-am neglijat corpul. Duhneam ! Ca un animal aruncat pe marginea drumului. Asa eram. M-a devorat depresia. Cu sange cu tot. Mi-a devorat personalitatea,constiinta,sufletul,ochii,creierul dar mai ales viata. N-a mai lasat nimic in urma.. Nici macar din mila. A infascat tot si a plecat. 

Poate-ntr-o zi...

Am luat o doza

O doza mi-a trebuit pentru a nu-i mai intelege pe oameni. Sa-mi dau seama cum functionez si de ce mi se schimba starile. Doza aceasta nu a fost ca oricare alta. A fost cu mult peste puterile mele de-a o percepe. Am simtit cum creierul se imbraca in mantia chimicului. Emotiile-mi sunt amortite. Nu-mi pot da seama cum sa-mi controlez doza. Sunt o idioata fara cusur. Curg. Curg ideile prin mine ca un rau furios,indopat de ploaie. Trupul si mintea nu coexista. Mersul meu e precum o usa sustinuta de o balama putrezita. Mersul meu sau al dozei? Nu le pot distinge. Si totusi,exist. 

Ce este omul? Cine este mai superior decat aceasta fiinta umana,care ascunde in ea o ratiune si o constiinta? Este ea superioritatea intruchipata sau denota un fapt iluzoriu? 

Se spune ca Omul a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Ne-am intrebat vreodata despre care chip si despre care asemanare este vorba? Probabil ca suntem doar niste fiinte mai evoluate,care au puterea de a lua decizii incorecte. Putem spune ca omul poate atinge multe grade ale constiintei. Dar daca atinge iluzia,transcendenta si ajunge la delir? Cum se mai poate clasifica ,in acest sens,constiinta lui? Ce se intampla daca aceastei fiinte i se diminueaza spiritul de conservare? Sa presupunem ca un om a consumat o doza de heroina. Ce se intampla cu acesta? Unde dispare ratiunea lui,in momentul in care halucineaza? Dar daca un om este depresiv? Sau poate anxios. Isi inhiba starile si emotiile...Suicidul pare a fi ultimul geam deschis,usile fiind incuiate. De ce nu isi poate depasi conditia? De ce este o boala mai puternica decat aceasta fiinta? Sau sa nu fie ea atotsuperioara?

Sa-mi revad tatal

Sa ascult experienta traumatizanta prin care a trecut. Gandaci,gratii in stanga,in fata si in dreapta. 3 paturi suprapuse, in total fiind 9..6 persoane in camera. La 6 dimineata o sirena. "Aprindeti luminile!"graieste o voce groasa. O spalatura de ceai cu 5 biscuiti. Pana la ora 12. Supa. Niste laturi din multe legume si o claie de condimente. Plimbatorul cat o camera de apartament. La ora 9 seara,paturile sunt verificate. Daca ceva este in neregula,se face un raport,asta insemnand inca 3 luni adunate la pedeapsa.A doua zi urmeaza..

Musca. Zbiara. Geme. Urla. Isi infige unghiile si dintii precum un leu intr-o antilopa. Se musca,mai tare,si mai tare. Se blocheaza. Se intreaba ce face? De ce ea? Ce i se intampla corpului ei? De ce tremura intr-un hal fara de hal? De ce? Incepe. Incepe sa arunce,sa zbiere,tot mai tare si tot mai tare. Isi alina durerea prin orgasm. Se elibereaza. Ce complot intre fizic si psihic. Ce legatura stransa care nu poate fi despartita. Ce putere si cata violenta. Dar cata violenta necontrolata, apogeul fiind agresivitatea. 

S-a terminat. A plecat urland din camera ei unde se afla un birou,un pat si o perdea impecabila. O penita si tus. Atat. Banala ei camera si banala ei compensare. 

Altarul

Pentru ce sa mai furi o clipa de suflare?

 Cand totu-n tine se zbate si sufletul parc-acum iti moare.

 Cand o depresie iti urla-n prag si alta n-a plecat.

 Stai copile,ce te doare?

 Pentru cine crezi ca moare?

 Pentru ce ai fost tu fiinta?

 Pentru atata umilinta?

 Ce-ai facut cu ciclul vietii?

 Dar cu cel al diminetii? 

 Si cum totu-i intunecat

 Dintr-odata ai plecat.

Ce ar fi viata mea fara aceasta femeie?

Un iad. Ar fi infernul. Nu imi pot imagina trupul si mintea separata de aceasta fiinta careia ii port atata ardoare. Nu exista zi pe pamant fara ca ea sa nu-mi redea Raiul. Rabdarea si iubirea ei ma aseaza pe acel pediestal al vietii. Ma face sa ma simt unica si speciala,zi de zi,prin simplul fapt ca ma iubeste. Este motivul bucriilor mele,framantarilor mele si in special al reusitelor mele. Nu voi avea destui ani,destule luni,saptamani,zile si ore pentru a-i multumi. Cand nu o simt aproape de mine ... ma arde. Ma arde fiecare centimetru de piele care urla dupa atingerea si trupul ei. E femeia care prin simplicitatea ei,m-a putut duce  pana si in cele mai complicate situatii. E femeia care ma completeaza si care imi ofera liniste. E femeia care ma priveste dimineata,pur si simplu sorbindu-ma dintr-o privire.  E femeia care ma iubeste si ma accepta pentru ceea ce sunt. E femeia care va avea mereu acel loc in viata mea. E femeia pe care o voi adora pana voi trece in nefiinta.E femeie! Si ii multumesc.

Rugaciune

Suflet puternic

Prunc aruncat in neliniste,ce esti tu? Unde-i pantecul care te proteja? Cum ai iesit tu in lume,necunoscator? Cata forta-ti fi trebuit sa-ti recunosti neputinta? Sa-ti recunosti depresia care te afunda,te macina,te nelinisteste,te ucide. Cu cine lupti copile? Ce mana-n-tinsa ai ratat? Pe cine-ai refuzat cand nu era cazul? Dar pe cine-ai acceptat cand trebuia? Nu te zdruncina,nu te afunda,ramai cu tine,in tine. Penetreaza-ti mintea,fi mai viclean si-nvinge golul care se hraneste cu energia ta. Caci acel gol nu va paraliza, nu va ramane un vid,se va umple,se va umple cu puterea ta si prin ea,te va ucide. Copile, intelege-te. Te-ai izbit. E un alt stadiu,care poate fi un haos sau poate fi o renastere. Alegerea inca se zbate-n tine. Ea e cea care inca nu s-a acceptat.

Invartindu-ma in necunoscut am realizat ca apogeul acestei vieti vine tocmai din adancul creatiei. 

Desigur,exista atatea lumi paralele,diferite,cum ar fi toti cei din jurul meu. Tocmai amanuntele care ne diferentiaza unul de celalalt ca indivizi,ne leaga pe de alta parte. Imaginati-va mai multe lumi,legate intre ele,datorita conexiunilor emanate in necunoscut,in spatiu, in intuneric,in vid. Imaginati-va complotul dintre aceste lumi si puterea pe care o confera. Imaginati-va razele pline de culoare care radiaza intr-o camera goala,intunecata. Impreunarea lor care duce la un intreg.

Apogeul vietii va ramane imaginatia. Pana in momentul in care aceste lumi vor inceta emiterea undelor care au ca principiu creatia,puterea constructiei pe care oamenii trebuie sa o descopere,vom continua sa ne invartim in necunoscut,in propriile noastre absurditati,pana vom cunoaste ce inseamna creatia cu adevarat si in ce consta aceasta.

Si ce-oi face?...

Ce-oi face cand vine ziua aceea.. ?Care a venit.. M-am intrebat mereu ce voi face si cum iti voi spune.. Cum iti voi spune ca toata starea asta euforica a luat sfarsit? Ca toata iluzia asta se incheie aici,astazi. Ca repulsia care-mi curge in vine pulseaza tot mai puternic. Ca nu te mai pot soarbe din priviri,ca nu mai esti pe acel piedestal. Ai cazut. Ai cazut fara sa-mi dau seama cu ce rapiditate ai facut-o. Te-am sters si nu iti voi mai deschide vreo usa. Ador aceasta izolare si ma complac in ea. Imi cer iertare pentru lasitatea eliminata prin fiecare por al pielii mele.. Imi cer iertare ca nu pot fi un om independent.. Imi cer iertare ca nu mai tremur pentru tine. Imi cer iertare ca am rapit atatea saruturi in statiile de autobuz.. Imi cer iertare ca am hoinarit dintr-o usa in cealalta..Imi cer iertare ca nu te mai iubesc.

Sa m-arunci de-a pururi

Viata,ajung la nefiinta

Din abis si din ceruri

Pana-n propria mea constiinta

Si atunci sa te-ndrepti

Sa-ti amintesti de mine

Sa ma calauziesti,sa ma destepti

Spre cunoasterea de sine.

Un veac de-as ramane destept

Sa gust din Imparatie

Sa fiu si eu adept

Al lumii suprematie

Umil pasesc pe-a mea carare

Cautand a vietii amploare

Oh fiinta, ce esti tu?

Muritoare..

Am murit. Precum o stea.

Haios cum se aranjeaza lucrurile.. 

M-am indragostit ca un dobitoc de persoana care mi-a smuls ultimul strop de energie,rapindu-mi de pe buze un sarut candid si pur. Dorinta nemarginita si negata de mine pana in acel moment a strans la malul ei o claie de sentimente care au fost luate inapoi in larg,brusc,cu o oarecare teama. Pur si simplu au fost obligate sa ajunga la o redresare. Teama cu care scriu in acest moment , si sentimentul de frica pe care il acord ipoteticei pierderi a acestei femei ma rascaloste pana in cel mai intangibil punct pe care o fiinta umana il detine. Durerea pe care o simt,scena care se deruleaza incontinuu in creierul meu ma distruge complet incetul cu incetul. Este o moarte lenta dar sigura a trupului si al sufletului meu. Apogeul este atins de teama resimtita in acest moment prin nerepetarea a tot ceea ce s-a intamplat. Mi-e frica.. Mi-e frica sa nu se sfarseasca precum se sfarseste existenta unei stele ... Lumina care inca ramane pe bolta cereasca pentru a dovedi ca nu se va clinti vreodata. Desi ea nu mai exista de mult timp s-a insemnat atat de puternic,incat va ramane ca o urma,o cicatrice,un semn al infinitului,al eternitatii. Of,suflet complicat si amarat,ce-ti fi trebuit sa te arunci in panzele albe?

Sa iubesti...

Dar nu pe oricine. Sa iubesti un artist. O senzatie atat de placuta,care iti confera o oarecare siguranta dar in acelasi timp vine insotita si de o doza de frica. Din punctul meu de vedere, un artist este asemea lucrarilor sale. Unele sunt facute spontan,altele sunt atat de atent lucrate incat te intrebi daca si el va pleca din viata ta fara a spune o vorba,sau va incerca sa refaca partile care nu-i aduc satisfactie. Sa iubesti un artist cere sacrificii. Te poate iubi ca pe lucrarile sale,sau te poate pune la o parte pana isi aranjeaza gandurile. Sa iubesti un artist te insemneaza cu placutul gand ca acesta stie sa iubeasca si este atent pana si la cel mai mic detaliu al corpului tau,al gandirii tale si a iubirii tale.

Pentru mine,sa iubesc un artist,e ceva care mi-as dori sa ramana pentru totdeauna,asemenea lucarilor acestuia.

Despre femeile din viata mea

Pe care nu cred ca le-am putut iubi vreodata. 

Gandindu-ma serios la tot ceea ce presupune iubirea,nu am gasit nimic comun rasfoind sentimentele si trairile pe care le-am avut,le am si teama mi-e ca trebuie sa includ si viitorul in acest sens. Conceptul meu,ideea aceasta eronata,construita in imaginatie,a idealului mi-a distrus perspectiva iubirii. Tot ceea ce am facut eu,pana la varsta asta,a fost sa imi imaginez cateva aspecte pe care sa mi le repet apoi,zi de zi, distrugand baza comuna pe care se cladesc ,in timp ,sentimentele. Am ajuns sa imi creez idealul,varful,fara sa trec prin toate etapele acestuia, concepute intocmai pentru a-l cunoaste cu adevarat.  Am exclus absolut tot ceea ce putea fi exclus si m-am inchis in propria-mi lume,imaginatie,creatie. As putea vorbi de solipsism,deoarece tot ceea ce fac eu,este sa includ oamenii din jurul meu in constiinta personala. 

Am fost intrebata care este ceaiul meu favorit? 

Sunt convinsa ca in proportie de 90% oamenii ar raspunde simplu,banal si subiectiv la aceasta intrebare .Te-ai putea gandi la un altfel de raspuns? In momentul in care mi s-a adresat intrebarea,in creierul meu s-a produs o conexiune care mi-a acaparat intru totul raspunsul .M-am gandit la femei. La femeile din viata mea cu care am impartasit o cana oarecare de ceai. Femeile care au facut acel sortiment de ceai,unul mai special decat celalalt.  Asa ca nu am putut raspunde acestei intrebari,nu am putut sa dau un raspuns concret,satisfacator pentru cel care astepta asta. 

Asadar,femeile din viata mea,pana acum,au fost o iluzie,o creatie proprie. In majoritatea cazurilor,s-au dovedit a fi o eroare,bineinteles,asumandu-mi vina. 

Cu toate ca nu am ajuns sa intalnesc pana acum  o ramura a iubirii  absolute,si nu ma astept sa ajung sa o cunosc pana la o varsta inaintata,mi-am dat seama cat de mult gresesc creandu-mi aceste persoanje lipsite absolut de orice defect care ma impiedica sa vorbesc de acest tip de iubire. Si iata cum ma izbesc de greselile acestora. Si cum imi este distrus universul imaginatiei. Si cum nu incetez sa il reconditionez. Si cum incerc sa caut idealul. Si cate idei contradictorii,  care totusi,formeaza un intreg,penetrandu-mi mintea ca un fulger. Intregul eului meu. Si viziunea lui asupra lumii.

Tremurand,ma indrept

Cu picioarele inmuiate,cu chipul de un roș-inchis, cu mintea imbibata in substanta, ma indrept spre casa dansei. 

Vag imi amintesc cum obisnuiam sa ne plimbam pe acest drum. Cum acest drum devenea brusc, elementul cel mai pur si cel mai crud din viata mea. 

M-am umplut in toata marimea de acea substanta care m-a invaritit de jur imprejur,de pe o strada pe alta ,pana am ajuns aici.. La fiinta draga mie,la fiinta care imi confera siguranta,la fiinta careia nu ii voi putea comunica niciodata ceea ce zace in adancul meu. Ma intreb,de ce ajung aici de fiecare data cand mintea imi este posedata? Cu toate ca aceasta posesie a corpului,a fiintei mele,a spiritului meu, are o influenta negativa asupra mea,ea reuseste sa ma duca  la cea mai candida entitate din viata mea..La fiinta care ma poate domina cu atata usurinta,dar totusi nu o face. 

M-am oprit. Pot simti cum o cantitate mai mare imi patrunde prin corp,agitandu-mi venele zbuciumate care parc-acum ar ceda. 

Cata naivitate supravietuieste in mine. Cata prostie. Oh vai,penibilule!

Ceea ce se intampla in scorbura deasupra gatului nostru atunci cand ne indragostim,este foarte interesant. Interesant este cum nu mai gandim rational si cum celulele din creier sunt emise in toate partile organismului,ca niste gloante,facandu-ne sa aratam penibil in fata indivizilor pentru cAre simtim ceva. Proastia si-a construit cuibul in acei 5 centimetri patrati din capul nostru,acolo unde se afla si acest sentiment de ,,dragoste" pe care nimeni niciodata nu il va putea defini cu adevarat. Pentru mine,este un alt univers,total paralel cu realitatea. De ce? Pentru ca atunci cand iubesti,probabil totul ti se pare perfect,asta fiind defapt strict in viziunea ta,caci pana si persoana de langa tine,care pretinde si sustine ca ea este una cu tine,are o alta perspectiva,asa ca niciodata doi oameni nu vor trai prin acelasi filtru si nu vor avea aceleasi trairi. Deci,pe scurt,dragostea traieste in universul fiecaruia,eronand orice alte principii care au existat inaintea ei. Cand ea apare,iti poti lua adio de la ratiune si poti sa intampini penibilul.

Cand m-am izbit..

De realitate..

Intrebarile pe care mi le adresez zilnic sunt: De ce nu am procedat mai bine? De ce nu m-am gandit la asta inainte de a articula cuvintele? De ce ma pierd atat de repede ? De ce carnea ajunge in punctul in care imi tremura in totalitate? De ce se petrec atatea lucruri in corpul meu care ies la suprafata si se fac evidente, aratandu-mi nerabdarea,entuziasmul sau chiar teama? de ce imi pun aceste intrebari?

Cu totii am iubit si vom iubi odata.. Insa, poate vom iubi cu adevarat.. O singura data..suna abject.  M-am cufundat in rutina,in ideea de posesie,am alungat sentimentele si mi-am fixat un scop.. Dar posesia asta ce inseamna cu adevarat? Inseamna sa iubesti? Iti da vreo satisfactie cand obtii ceea ce ti-ai dorit cu atata patos un timp atat de indelungat?  Cu siguranta nu..in final m-am lovit de realitate. De aparente. De dezamagiri dar.. M-am lovit de dragoste. Poate fi sufletul meu atat de limitat incat sa se indragosteasca  o singura data? Poate sa fie el atat de subiectiv? Poate fi creierul meu atat de naiv incat sa creada toate iluziile pe care el si le formeaza,sau chiar iluziile pe care el le interpreteaza? Individul este construit in primul rand pentru a primi iubire.Fara sa iubim,ne simtim incompleti o perioada de timp,in care nici macar nu avem garantia ca iubim cu adevarat.. insa fara sa fim iubiti, ajungem la disperare,la inferioritate, ajungem sa diminuam sentimentele si ajungem la dorinta de posesie care din start izgoneste frumosul si elementul magic trait in urma acestei experiente.

Ora 8 si treisprezece minute dimineata.

Usa camerei este intredeschisa. Domnisoara Marlone este surprinsa intr-un moment de neliniste. Afara se aud doar stropii de ploaie care se preling pe geam si pe acoperis,de parca nu ar mai fi avut asemenea contact niciodata. Atmosfera este una tensionata,deoarece domnisoara Marlone doreste sa descopere ceva nou. Si anume propriul ei trup. Cu dintii inclestati,buzele strans lipite una de cealalta,contactul membrelor are loc. Domnisoara Marlone,care este adanc ,,aruncata" intr-un scaun incepe a scoate sunete. Geamatul ei este vag,linistit si neauzit de nimeni. Dar expresia fetei promite o senzatie cum nu a mai fost simtita pana acum. Promite o iesire ,o destrabalare. Gura ii este brusc desclestata. Albul dintelui care apasa cu putere pe buza de jos,inrosind-o,vrea sa iasa in evidenta. Venele incep a se zbate puternic. Scaunul este strans legat de mana ei stanga.Urla. Geme. Loveste. Musca. Nu stie ce se intampla dar simte ca i se arata o placere care a fost ascunsa atata timp in ea. Se opreste. Fiorul ii strapunge picioarele,inima si creierul. Totul isi pierde ratiunea iar ea,reia actiunea cu un iz de violenta placuta. Apare... Orgasmul. Orgasmul de mult asteptat,citit insa doar prin carti..orgasmul necunoscut pe care ea nu l-a avut niciodata pana in ziua de astazi. 

In momentul in care ea s-a oprit,s-a oprit si ploaia. Probabil a fost un complot. Tot ceea ce stie,este faptul ca a incantat-o aceasta experienta. 

Rusinata paraseste camera,fara a se uita in urma. Inchide usa.

Frica si necunoscutul

 Incercam sa impresionam persoanele fata de care  simtim ceva. Da,acesta este adevarul. Le impresionam cu ceva care nu ne apartine. Incercam sa ne mulam dupa acea persoana,pentru a ne face placuti. Dar oare chiar reusim asta? Nu! Tot ceea ce facem este de a ne simpflifica existenta si de a ne distruge propriul stil,propriul mod de viata si de a ne indeparta de noi insine. Uitam de noi si de existenta noastra in acest Univers si de faptul ca avem deja o forma bine definita,care nu necesita schimbari. Ne detasam si devenim cu totul altceva. Dar devenind ceva nou, cu siguranta nu ne vom descurca. Nu suntem creati pe acest principiu. Este o creatie proprie.   Ne aruncam cu totul crezand ca ceva nou este ceva mai bun. Dar defapt aceasta noutate care apare in vietile  noastre,aduce cu sine o frica,si anume frica de necunoscut.

Ce te face sa crezi ca iubesti ?

Cu totii stim cum e sa iubesti,sau cel putin pretindem ca stim. Sa fi iubit la un moment dat pe cineva pare la fel de banal ca respiratia,setea sau foamea. Este asemenea unui instinct iar multi dintre noi confundam acest sentiment cu obiceiurile de zi cu zi. De cate ori nu am spus un ,,te iubesc" inainte de a pleca la lucru? Si acesta nefiind spus din suflet,nu ne-am mai gandit la cine ne asteapta acasa. Am uitat sa apreciem persoanele de langa noi pentru ca am devenit reci,imuni,datorita unor experiente.  Dragostea nu poate fi definita,iar iubirea adevarata,niciodata nu va rezista. 

Pretinzand ca suntem destul de maturi, definim latura infantila a dragostei,pentru ca asa cum ea nu poate fi inteleasa,noi nu putem fi conturati.

Ce este gelozia?

Gelozia apare in momentul in care ne simtim slabiti in fata persoanei careia suntem dispusi sa ii oferim totul. Frica de ceva mai maret,mai bun,mai profund,apare in sufletele noastre. Iubirea se transforma in posesie si pierde farmecul care a fost candva,la inceput. Trebuie sa iubim liber,iar fiecare are dreptul sa interpreteze asta cum doreste.